hu

34 de concurenţi la Galopiada Secuiască

Termenul limită pentru înscrierea la singurul concurs de peste hotare al Galopului Naţional, Galopiada Naţională, a expirat. La concursul hipic s-au înscris 34 de localităţi şi comune, mai multe decât anul trecut.
Amănuntele programului sunt deja stabilite, iar evenimentul de două zile, Galopiada Secuiască, va începe săptămâna viitoare.

Scopul organizatorilor a fost atins, numărul concurenţilor fiind cu 4 mai mare decât cel de anul trecut, ceea ce înseamnă, cu certitudine, că interesul pentru acest eveniment este în creştere. Termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit cu o săptămână, dar acum este finalizată lista localităţilor şi comunelor participante:

Din judeţul Covasna: Arcuş, Baraolt, Belin, Dalnic, Estelnic, Ghelinţa, Ghidfalău, Ilieni, Chilieni, Poian, Târgu Secuiesc, Covasna, Lemnia, Moacşa, Băţanii Mari, Boroşneu Mare, Ojdula, Reci, Bodoc, Bixad, Valea Crişului, Sfântu Gheorghe, Sântionlunca, Coşeni, Ozun, Vârghiş, Zăbala, Zălan
Din judeţul Harghita: Cârţa, Păuleni – Ciuc, Lăzarea, Odorheiu Secuiesc
Din judeţul Mureş: Neaua şi Sovata.
Ordinea de la start va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Galopiada personalităţilor

Anul trecut, vremea rea a intervenit în cursa şi concursul cu atelaje a personalităţilor, iar organizatorii speră ca anul acesta să poată organiza „cursa starurilor”. La concursul cu atelaje s-au prezentat doi reporteri de la Duna TV, doamnele  Cziprusz Éva şi Gál Emese. De asemenea, s-a înscris şi  Dancs Annamari, artista Teatrului de Operetă, cât şi  Demeter János, organizator al Galopiadei şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covasna.
Mai participă preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, domnul  Tamás Sándor, doamna profesoară  Sárkány Tünde, primarul oraşului Covasna, domnul  Lőrincz Zsigmond şi contele Mikes Zsigmond.
 




© - Galopiada Secuiască 2024