Conform modificărilor de program, cursele Galopului Góbé din cadrul Galopiadei Secuieşti au avut loc sâmbătă, 19 iulie, cu începere de la ora 15,00.
În prima cursă au luat startul patru concurenţi, iar în a doua, a treia şi a patra, câte trei concurenţi. În finala de duminică, au putut lua startul câştigătorii curselor de sâmbătă.
Prima cursă a pornit puţin mai greu, dar la final, erau la o diferenţă foarte mică călăreţii din Cozmeni şi Sfântu Gheorghe. În schimb, călăreţul din Cozmeni, Bálint András şi calul lui Szellő, au câştigat cursa.
În cea de-a doua cursă, la start au participat doar trei localităţi. Aici, startul a fost mult mai strâns, căci aici au participat Herceg, câştigătorul de mai devreme a Galopiadei, cât şi calul clasat pe locul al treilea, la concursul precedent.
Un start foarte bun l-a luat reprezentantul din Lăzarea, Fazakas Géza, cu Herceg, iar calul câştigător şi-a amintit cu siguranţă de Galopiada precedentă, căci făcea cercurile de pistă cu o siguranţă extraordinară. Aşa că, nu a fost de mirare că ei au câştigat cursa.
În cea de-a treia cursă, pentru un loc în finală s-au luptat Reci, Mărtiniş şi Coşeni. Călăreţul din Mărtiniş, Szabó Ferencz este tot un participant cu experienţa Galopiadei Secuieşti, astfel că şi pe acesta s-a văzut siguranţa cu care parcurge pista. După primul cerc, Bartha Ferenc din Coşeni, cu calul lui Fecske, a reuşit să-l întreacă pe călăreţul din Mărtiniş, câştigând asfel cursa.
Şi în cea de-a patra cursă, a câştigat rutina, căci Bódi Albert şi calul lui Iman au mai participat la Galopiada Secuiască, anul trecut obţinând împreună chiar locul doi, pentru Târgu Secuiesc. Această cursă s-a dovedit a fi cea mai interesantă, căci pentru două ture şi jumătate, Máté László din Tinoasa s-a aflat în urma călăreţului din Târgu Secuiesc. În ultima jumătate de pistă, Bódi Albert a prins viteză, şi sigur pe sine a câştigat cursa.
Conform acestor participanţi, finala Galopului Góbé de duminică promitea să fie foarte interesantă, căci participă doi finalişti ai anului trecut, dar şi caii din Cozmeni şi Coşeni sunt foarte puternici.
Finaliştii Galopului Góbé din data de 20 iulie: Cozmeni, Lăzarea, Coşeni şi Târgu Secuiesc.